A fost odata ea… Privea prin geam si vedea soare, mult soare… o mare de soare. In camera ei domnea un intuneric inecacios. Numai ea putea trai acolo. Ea era singura ce putea respira acel aer putred si tacut.
Intr-o zi a gasit o usa subreda…dadea spre o camera intunecata… El a pasit curios. Abia respira si privirea nu strabatea prea departe.Zareste intr-un colt indepartat un geam…atat de indepartat ca trebuia sa traverseze jumatate d lume sa-l atinga in-de-aproape cu privirea.
Ea era inca acolo asteptand ca ziua sa se termine si soarele sa nu o mai chinuie cu razele lui.Pe el nu il putea vedea. Nu vazuse miscare pana acum. Nu in afara de cea a corpului ei.
El o privea. O singura respiratie ii despartea. Ea nu il vedea; nu il simtea; nu ii auzise pasii; nu ii stia glasul. Nu simtea mana lui pe umarul sau… nu ii simtea respiratia ce ii mangaia obrazul.
Ea privea in continuare…pe geam. El s-a plictisit sa o priveasca. Aerul a inceput sa il sufoce. Deja ochii il dureau. Deja isi simtea pielea prafuita. A iesit… si a lasat usa deschisa dupa el. Acum era invadata tot mai mult de lumina… nu intelegea de unde vine cealalta sursa a suferintei sale…
A ramas tacuta in coltul ei. Incetul cu incetul lumea i s-a luminat total. Cand el a venit a doaua oara…ea nu mai era… se amestecase undeva intre praf si intuneric…intr-un colt…
El o vedea pierduta…. ea stia ca nu este decat o poveste veche…
